Cel mai mare emițător din lume își reduce emisiile datorită energiei regenerabile. Ce urmează?

Este vorba, desigur, despre China – o țară care de ani de zile este cel mai mare emitent de CO₂ din lume și, în același timp, unul dintre actorii-cheie ai economiei globale. Tocmai aici se concentrează astăzi atenția analiștilor climatici, energetici și politici, deoarece tot ceea ce se întâmplă cu emisiile Chinei are un impact direct asupra restului lumii.

În ultimele luni au apărut date care, până nu demult, păreau puțin probabile: emisiile de CO₂ din China sunt de peste un an relativ stabile sau ușor în scădere, în loc să continue să crească precum înainte. Important este faptul că nu este un efect al pandemiei, al lockdownurilor sau al unei încetiniri economice bruște.

În acest articol analizăm ce anume s-a întâmplat în China, de ce are acest lucru o importanță globală și de ce energia curată, de una singură, reprezintă doar o parte a soluției.

 

Cuprins
1. Introducere
2. Ce s-a întâmplat, de fapt?
3. Tranziția energetică este doar jumătate din ecuație
4. Stejarul de plută: o pădure care lucrează pentru climă
5. Pluta naturală ca rezervor de carbon, nu doar material de finisaj
6. Concluzie
7. FAQ

 

Ce s-a întâmplat, de fapt?

Pe scurt: emisiile de CO₂ din China au încetat să mai crească în jurul anului 2024 și, în multe luni, sunt ușor mai mici față de aceeași perioadă a anului precedent, ceea ce indică un posibil început al unui declin durabil. Aceasta este o diferență fundamentală față de episoadele anterioare de scădere a emisiilor, cum a fost perioada pandemiei COVID-19, când reducerea era rezultatul lockdownurilor, al producției mai scăzute și al transportului limitat.

De această dată, economia Chinei continuă să crească, cererea de energie rămâne ridicată, iar totuși ritmul de creștere a emisiilor a fost frânat, iar local chiar inversat. Principalul motiv îl reprezintă dezvoltarea rapidă a surselor regenerabile de energie, care înlocuiesc tot mai des cărbunele ca sursă principală pentru energia nouă, deși un anumit rol îl joacă și schimbările din industrie și transport. Expansiunea dinamică a energiei solare, eoliene, nucleare și a sistemelor de stocare a energiei a făcut ca o parte tot mai mare din cererea suplimentară de electricitate să fie acoperită fără emisii.

De ce are China importanță pentru întreaga lume?

Importanța Chinei este greu de supraestimat. Țara este responsabilă pentru aproximativ 30% din emisiile globale de CO₂, adică mai mult decât toate statele Uniunii Europene la un loc. Asta înseamnă că chiar și o modificare de 1% a emisiilor Chinei se traduce, la nivel global, în sute de milioane de tone de CO₂ pe an.

În același timp, China operează la o scară investițională fără egal. Într-un singur an instalează sute de gigawați de noi capacități eoliene și solare — mai mult decât majoritatea țărilor reușesc într-un deceniu. Efectul nu se limitează la propriul sistem energetic. Producția în masă de panouri fotovoltaice, turbine, baterii și componente pentru surse regenerabile în China a redus prețurile globale ale tehnologiilor, accelerând tranziția energetică și în Europa, SUA sau în țările în curs de dezvoltare.

De aceea, actuala plafonare și scădere locală a emisiilor din China nu este doar o curiozitate, ci un potențial semnal al unei schimbări de traiectorie la nivel global – cu condiția ca acest trend să se mențină. Demonstrează că tranziția energetică poate funcționa chiar și în cea mai industrializată și emisivă țară din lume. Totodată, evidențiază faptul că, odată ce o parte atât de mare a problemei începe să fie abordată pe zona energiei, următorul pas trebuie să fie întrebarea legată de restul ecuației — industria, materialele și captarea CO₂ deja emis.

 

Tranziția energetică este doar jumătate din ecuație

Scăderea emisiilor din China arată că energia curată funcționează. Vântul, soarele și energia nucleară pot reduce în mod real cantitatea de CO₂ care ajunge în atmosferă, chiar și într-o țară cu un consum uriaș de electricitate. Totuși, aceasta este doar o parte a ecuației.

Problema este că emisiile nu reprezintă tot ceea ce am eliberat deja. În atmosferă circulă astăzi o cantitate uriașă de CO₂ acumulată în decenii de ardere a combustibililor fosili. Chiar dacă mâine întreaga lume ar trece la energie fără emisii, acest carbon „istoric” ar continua să influențeze clima timp de multe decenii.

De aceea, tranziția energetică, deși absolut esențială, nu este suficientă fără două elemente suplimentare:

• captarea CO₂ care se află deja în atmosferă,

• precum și schimbarea materialelor din care construim locuințe, orașe și infrastructură.

Tocmai materialele – betonul, oțelul, materialele plastice – sunt responsabile astăzi pentru o parte semnificativă a emisiilor globale. Chiar și cu energie verde, producția lor rămâne adesea intens emisivă. Dacă vrem, așadar, să vorbim despre o neutralitate climatică reală, trebuie să privim nu doar sursele de energie, ci și din ce și cum construim.

Natura ca element lipsă din ecuația climatică

Aici intră în joc natura – nu ca o idee abstractă, ci ca un instrument climatic concret. Pădurile, solurile și ecosistemele funcționează ca absorbante naturale de CO₂, fără a necesita infrastructură sau tehnologii complexe.

Copacii fixează carbonul în biomasă, solurile îl stochează în materia organică, iar ecosistemele bine gestionate pot păstra CO₂ timp de zeci sau chiar sute de ani. Important este că acest proces poate merge mână în mână cu utilizarea economică, dacă este gestionat într-un mod pe termen lung și regenerativ.

De aceea se spune tot mai des că o strategie climatică eficientă trebuie să combine:

• reducerea emisiilor la sursă (energie, industrie),

• captarea carbonului (natura),

• precum și materiale care nu doar emit mai puțin, ci pot și stoca carbon.

 

Stejarul de plută: o pădure care lucrează pentru climă

Stejarul de plută este unul dintre puținele exemple de pădure care nu trebuie defrișată pentru a furniza materie primă. Dimpotrivă — cu cât trăiește mai mult, cu atât își îndeplinește mai bine rolul climatic. Tocmai de aceea pădurile de plută sunt tot mai des invocate ca model de îmbinare a economiei cu protecția climei.

Scoarța stejarului de plută este recoltată ciclic, de obicei la fiecare 9–12 ani, fără a deteriora arborele. Stejarul poate trăi chiar și 150–200 de ani, iar pe tot acest interval rămâne un absorbant activ de CO₂. Mai mult, după fiecare recoltare a scoarței, arborele își accelerează refacerea — ceea ce înseamnă un ritm mai ridicat de captare a carbonului din atmosferă.

În practică, o pădure de plută funcționează ca un sistem de captare a CO₂ pe termen lung. Arborii stochează carbon nu doar în lemn și rădăcini, ci mai ales în scoarța care se reînnoiește regulat. Acest lucru îi diferențiază de pădurile comerciale clasice, unde captarea carbonului se încheie adesea odată cu tăierea.

Important este și faptul că pădurile de plută nu sunt rentabile pentru defrișare. Valoarea lor principală constă în utilizarea pe termen lung, nu în obținerea unică de lemn. Astfel, întregul ecosistem – solurile, vegetația, microorganismele – rămâne stabil, iar carbonul stocat nu se întoarce în atmosferă.

Rezultatul? Pădurile de stejar de plută absorb din ce în ce mai mult CO₂ cu fiecare ciclu de recoltare, în loc să-și piardă această capacitate. Este un exemplu rar de sistem în care economia și clima merg în aceeași direcție: conservarea pădurii înseamnă atât materie primă constantă, cât și un efect climatic în creștere.

 

Pluta naturală ca rezervor de carbon, nu doar material de finisaj

Când vorbim despre plută naturală, ne gândim cel mai adesea la un material natural, plăcut la atingere, cu bune proprietăți acustice sau estetice. Totuși, cea mai importantă caracteristică a sa din perspectiva climei este mai puțin evidentă: pluta naturală este un rezervor fizic de carbon.

Fiecare produs din plută naturală conține CO₂ pe care arborele l-a captat anterior din atmosferă. Acest carbon rămâne „închis” în structura materialului pe întreaga durată de utilizare — adesea timp de câteva decenii. Atât timp cât pluta naturală se află într-un perete, o pardoseală sau o fațadă, acest carbon nu revine în atmosferă.

Acest lucru inversează logica clasică a materialelor de construcție. În cazul betonului, oțelului sau materialelor plastice, emisiile apar în principal în faza de producție, iar produsul final nu aduce nicio valoare climatică. Pluta naturală funcționează diferit:

• provine dintr-o resursă regenerabilă,

• nu necesită tăierea arborelui,

• iar produsul finit devine o extensie a pădurii în mediul urban.

În izolațiile din plută naturală, pardoseli sau placări de pereți, acest efect este deosebit de important. Clădirea încetează să mai fie exclusiv o sursă de emisii și începe să funcționeze și ca un rezervor pasiv de carbon. Mai mult, multe produse din plută naturală au o amprentă de carbon foarte redusă în producție, iar uneori chiar un bilanț negativ — cantitatea de CO₂ absorbită de arbore depășește emisiile generate de procesarea materialului.

În practică, acest lucru înseamnă că alegerea plutei naturale nu este doar o decizie estetică sau funcțională. Este și o intervenție climatică concretă, care transformă un element de finisaj interior într-un purtător durabil de carbon. Într-o lume în care tot mai multă energie va proveni din surse regenerabile, tocmai astfel de materiale pot decide dacă sectorul construcțiilor va deveni neutru din punct de vedere climatic — sau doar „mai puțin emisiv”.

 

Concluzie

Scăderea emisiilor de CO₂ din China este un semnal important: tranziția energetică începe să funcționeze chiar și acolo unde amploarea provocării este cea mai mare. Investițiile uriașe în surse regenerabile arată că reducerea emisiilor este posibilă fără a frâna dezvoltarea economică. Acest lucru schimbă traiectoria globală și oferă motive reale pentru un optimism prudent.

În același timp, acest exemplu arată clar limitele sectorului energetic în sine. Chiar și cea mai rapidă decarbonizare a electricității nu va rezolva problema în ansamblu dacă nu abordăm materialele și captarea CO₂ deja existent în atmosferă. Aici intervine rolul naturii — nu ca element secundar, ci ca parte integrantă a strategiei climatice.

Pădurile de stejar de plută și produsele din plută naturală sunt un bun exemplu al acestei abordări. Este un sistem în care reducerea emisiilor merge mână în mână cu stocarea carbonului pe termen lung, iar economia sprijină conservarea ecosistemului, nu degradarea lui. Pluta naturală demonstrează că clădirile și interioarele pot fi nu doar mai puțin emisive, ci și participanți activi la bilanțul de carbon.

 

FAQ

1. De ce are o scădere a emisiilor într-o singură țară un impact global atât de mare?
China este responsabilă pentru aproximativ 30% din emisiile globale de CO₂. Chiar și o mică variație procentuală în această țară înseamnă o diferență enormă la scară globală. În plus, producția chineză de tehnologii regenerabile influențează prețurile și ritmul tranziției energetice în întreaga lume.

2. Prin ce se diferențiază pădurile de plută de pădurile comerciale obișnuite?
În pădurile de plută nu se taie arborii pentru obținerea materiei prime. Se recoltează doar scoarța, care se regenerează. Astfel, arborii trăiesc foarte mult timp și, după fiecare recoltare, își cresc capacitatea de absorbție a CO₂.

3. Ce pot face ca proiectant sau consumator?
Să acorzi atenție nu doar eficienței energetice, ci și originii și amprentei de carbon a materialelor. Alegerea unor soluții precum pluta naturală este o modalitate de a traduce tendințele globale — de la surse regenerabile la reducerea emisiilor — în decizii locale concrete, cu impact climatic pe termen lung.